The truly creative mind in any field is no more than this:

A human creature born abnormally, inhumanly sensitive. To him... a touch is a blow, a sound is a noise, a misfortune is a tragedy, a joy is an ecstasy, a friend is a lover, a lover is a god, and failure is death.

Add to this cruelly delicate organism the overpowering necessity to create, create, create -- so that without the creating of music or poetry or books or buildings or something of meaning, his very breath is cut off from him. He must create, must pour out creation. By some strange, unknown, inward urgency he is not really alive unless he is creating.


—Pearl S. Buck—

February 7, 2010

March 13, 2008, 11:00 PM


Iubire… ce-mi scrii…asa sunt toate; asa ma faci sa ma simt.

O iau razna gandindu-ma cum imi pierd controlul numai cand te simt aproape, doar cu obrazul sau mana pe piele. Iubire… iubire… daca ai sti cum simt acum, cum simt ca ma dor buzele de dorinta, e o durere vie, care pulseaza, simt buzele incordate, asteptand… Ma dor.

Nu ti-am mai spus... as putea muri facand dragoste cu tine. Chiar as putea. Am simtit de mai multe ori ca n-o sa mai pot respira dar nu ti-am spus niciodata sa te opresti. Era innebunitor si nu m-ar fi interesat daca lesinam. Oricum eram pe alta lume si pierdusem complet controlul asupra mea. Da iubire, ma sperii, cand ma gandesc ca in momentele alea nu mai gandesc nimic si imi poti face orice. Atunci chiar mi-ai putea face orice si eu te-as lasa, fara sa-mi pese de consecinte.

Ca atunci cand am spart farfuriile, cand simteam ca mor sa fii al meu si nu erai. Si plangeam si eram toata neagra pe fata, machiajul mi se scurgea si se amesteca cu lacrimi si eu spargeam farfurii si tu mi-ai prins incheieturile strans si m-ai intins pe covor si eu plangeam in continuare si tu ma sarutai... Si mi-ai facut ce ai vrut tu si ce voiam si eu... si nu ma puteam opri desi stiam ca dupa voi plange cumplit. Asa am fost mereu. Conta doar momentul, ca erai acolo cu mine si nu ma puteam opri. Ma omoram singura... Si-mi placea.

Cand ma gandesc la toate secretele noastre, la toate lucrurile noastre de copiii care se iubesc ca oamenii mari si de oameni mari, erotici, care se poarta iresponsabil ca copiii, ma simt hepi. Hepi cu greutatea, nebunia, durerea.

Acum, la distanta, te simt iubitul meu. Mai mult ca niciodata.

Si, cand o sa vii tu eu o sa am rochite multe multe, pentru fiecare zi, sa ne pierdem in ele, in imprimeuri si tesaturi moi si zburatoare, fine, care se lipesc de mine, sub care sa iti bagi mainile, sub care sa ma descoperi.

Azi m-am plimbat. Aici ploua usor, cat sa imi umple fata cu stropisori mici si e frig cat sa imi faca obrajii si nasul rosu. Am mers mult pe jos, pana nu am mai putut. Si mi-am luat parfum cu ceiut verde... si miros toata si-l simt in nari si pe gat, usurel. Il simt doar eu, e f discret. Ca o crema, nu ca un parfum. Si l-ai simti doar tu. Numai noi doi. Si asta ar fi un alt secret al nostru... cum e si mirosul nostru dupa ce facem dragoste, si cum ne place sa ramanem unul cu mirosul altuia, cum ne place sa ne innebunim si sa alergam continuu unul dupa altul... si toate secretele noastre...

Azi am fost hepi iubire.

Gros bizu

No comments:

Post a Comment